miercuri, 3 martie 2010

Martisorul se purta pana la sfarsitul lunii martie cand el era atarnat intr-un pom inflorit, in crengile visinilor, ciresilor etc. pe cornul sau macesul inflorit ca sa se faca poame multe. Credinta era ca martisorul va fi ridicat spre soare de catre randunele, aducand noroc celui ce l-a pus in pom. Apoi monedele erau folosite pentru a cumpara cas si vin rosu pentru ca toata vara fetele sa aiba fata alba si bucuroasa. Cu alb si rosu se impodobeau si primele oi care intrau in stana sau primul plug iesit la arat. Rosul este considerat culoarea primaverii, iar albul culoarea iernii. Se considera ca martisoarele sunt aducatoare de fericire si noroc.

miercuri, 17 februarie 2010

miercuri, 10 februarie 2010

Salarii nesimtite

Acum ceva timp, minunatul premier Boc ne anunţa că pensiile şi salariile nesimţite vor fi eliminate din România. Dar se pare că aceste promisiuni au fost doar vorbe în vânt, deoarece salariaţi cu remuneraţii enorme de la stat şi pensionari cu pensii exorbitante încă există în ţara noastră. Există sute, poate mii de angajaţi ai statului puşi în funcţii bănoase, pentru diferite servicii făcute puterii. Imaginaţi-vă câţi bani se vehiculează în acest mod din bugetul sărăcăcios al statului spre buzunarele şi conturile privilegiaţilor. Gândiţi-vă doar câte pensii sau salarii s-ar putea majora dacă vor fi reduse aceste salarii şi pensii nesimţite.

Lista de bloguri

Astea sunt postarile mele de pe blog din clasa a 10 a:
  1. Prima mea poveste
  2. Cumpana dintre anii 2008_2009 din orasul Oradea
  3. Proiect clasa a10 a
  4. Revista scoli
  5. Vacanta mea
  6. O intamplare de neuitat
  7. Curatenia calculatoarelor
  8. Italianii in brancusi
  9. Balul bobocilor
  10. Cum se fabrica hartia
  11. O intamplare ciudata pe strada mea
  12. Modificarea unei poze in photosop
  13. Exif(mai multe informatii)
  14. Photoshop
  15. O mica schimbare
  16. Inainte si dupa
  17. Modificarea in photoshop a fundalului
  18. Ctr si Lcd
  19. Mircea Geoana
  20. Invitatie
  21. Cadoul meu primit de craciun
  22. Modificarea fundalului in photoshop
  23. Avantaje dezavantaje

miercuri, 13 ianuarie 2010

Avantaje Dezavantaje

Imprimante Laser Imprimante Inkjet Imprimante Matriciale
Samsung CLP-310 Canon Pixma iP3600 Panasonic P1150 CS
Viteza de printare color (ppm): 4 Viteza de printare color (ppm): 10,5 Viteza de printare (cps): 240
Rezolutie la printare (dpi): 2400 x 600 Rezolutie la printare alb-negru (dpi): 9600 x 2400 Rezolutie maxima (dpi): 240 x 216
Format: A4 Format: A4 Fromat: A4
Dimensiuni mediu printare: 76x160mm - 216x356mm Dimensiuni mediu printare: A4, A5, Legal Dimensiuni mediu printare: A4
Nivel zgomot (dB): 47 Nivel zgomot (dB): 41 Nivel zgomot (dB): 55
Greutate (Kg): 11 Greutate (Kg): 5.6 Greutate (Kg): 5
Dimensiuni (W x D x H mm): 388 x 313 x 243 Dimensiuni (W x D x H mm): 431 x 296 x 153 Dimensiuni (W x D x H mm): 43 x 31 x 15
Consumabile: CLT-R409 -Imaging Unit Consumabile: CLT-W409 - Waste Toner Container Consumabile: Ribon negru P1151-S
Interfata: USB Interfata: USB Interfata: Paralela
Pret: 569,00 RON (cu TVA) Pret: 309,99 RON (cu TVA) Pret: 399,00 RON (cu TVA)

miercuri, 6 ianuarie 2010

Modificarea fundalului in photoshop

Am luat o poza dupa google am salvat-o in Photoshop dupa care am folosit " Lasso Tool" pentru a selecta persoanadin poza dupa care am apasat shift, ctrl si I pe urma ne ducem la "Filter Blur pe urma la Motion Blur. Pe urma reglam nivelul fundalului.

luni, 4 ianuarie 2010

Cadoul meu primit de carciun

Eu am primit de craciun un mos de plus destul de mare... Arata foarte bn, este foarte mare si cel mai mult imi place la el faptul ca are in spate un buton si daca apasam pe acel buton mosu incepe sa se miste, sa danseze, sa zica ho ho ho ho.. Am fost foarte impresionata cand lam primit de si nu stiam ce ascunde acel buton si ca face atatea lucru...